Bad Hofgastein
Situat la rascruce de drumuri, si aproape la distante egale de Bad Gastein si Dorfgastein (cca 10 km) Bad Hofgastein a fost un important nod comercial. Statiunea se afla in topul preferintelor turistilor pentru o vacanta pe valea Gastein, pentru butique-urile sale cochete, restaurante bune, gazde primitoare si pentru numeroasele sale izvoare minerale si termale. Bad Hofgastein are o zona pietonala frumoasa, de care te poti bucura in orice anotimp. Schlossalm – Angertal – Stubnerkogel este cel mai mare domeniu schiabil conectat din regiune care ofera conditii excelente pentru schi pe partii cu diferente de nivel de peste 1000 m. Foarte important in peisajul din Bad Hofgastein este Alpentherme, locul ideal pentru o baie in apa termala dupa ce toata ziua ati hoinarit prin zapada. Tot aici puteti face o multime de tratamente, masaje si terapii spa si aveti acces la diferite tipuri de saune etc. Centrul Spa Alpentherme: 6 zone (worlds) cu facilitai diferite, ski bar cu pereti de sticla ce ofera o panorama de 360 grade, jocuri de gheisere, salon multimedia, saune, piscine indoor si outdoor. Alpentherme are tot ce trebuie pentru ca momentele petrecute aici sa fie pentru relaxare deplina. Centrul ofera distractii deosebite pentru familiile cu copii in zona Family World, insa si sportivii sau amatorii de odihna si tratament au de unde alege din oferta variata de activitati.